Pagina “Foşti elevi” concretizează iniţiativa Asociaţei Waldorf Iaşi, de a prezenta prin mărturiile absolvenţor, însuşirile specifice Liceului Waldorf din Iaşi.

Ne bucurăm să putem prezenta, felul în care absolvenții școlii Waldorf din Iaşi se dezvoltă şi devin utili societăţii în domenii variate, cum ar fi artă, științe sociale şi ştiinţe exacte, politică, medicină, comerț, sau literatură. Pentru asta, avem nevoie de sprijinul tuturor absolvenților scolii Waldorf din Iași.  

Una dintre dorinţele noastre este aceea de a acţiona împotriva prejudecăţilor cu privire la pedagogia alternativă Waldorf.  Impresiile multor oameni, cum că acest sistem alternativ nu pregăteşte suficient elevii pentru dificultăţi, pentru marile provocări ale vieţii şi că îi orientează în exclusivitate către o paletă îngustă de profesii (arte şi ştiinţe sociale) sunt doar mituri, pe care mărturiile absolvenţilor le demontează. Doar un exemplu de argument, aflat la îndemână, este chiar faptul că, din punct de vedere tehnic şi grafic, acest site al şcolii este realizat de către doi absolvenţi ai Liceului Waldorf Iaşi (Şerban Murariu şi Vlad Stoica).

Răspunzând la întrebările noastre, foştii elevi ai şcolii vorbesc despre ecoul pe care şcolarizarea în acest sistem alternativ îl are acum,  mai târziu, asupra modului cum ei funcţionează în lume.


Apel către absolvenți:

Dragi absolvenţi din toate promoţiile, vă rugăm să vă alăturaţi demersului nostru, să vă asiguraţi un loc pe lista noastră alumni, trimiţând răspunsurile pentru cele 5 întrebări de mai jos, la adresa asociatiawaldorfiasi@yahoo.com

- numele:
- anul in care aţi absolvit  clasa  XII-a sau a VIII-a dacă liceul l-aţi făcut în altă parte. 

1. Care a fost traseul educaţional şi profesional urmat dupa absolvirea Liceului Waldorf? 
2. Ce v-a plăcut cel mai mult în şcoala Waldorf din Iaşi?
3. Dacă aţi fi din nou copil şi aţi putea opta, în ce măsură aţi opta astăzi pentru Waldorf?
4. Care credeţi că sunt cele mai importante efecte favorabile pe care pedagogia alternativă le-a avut asupra voastra, în plan personal şi în plan profesional?
5. Au existat motive pentru care aţi regretat vreodată faptul că aţi fost scolarizat la Waldorf? Dacă da, când, unde şi cum s-a întâmplat să aveţi acest regret?

Mai jos, găsim lista cu absolvenţii care ne-au trimis deja răspunsurile lor şi pe măsură ce primim răspunsuri, le adăugăm păstrând ordinea alfabetică. Vă mulţumim pentru colaborare!

IOAN ALBU  student psihologie
IOANA CIOLACU MIRON arhitect diplomat şi creator de modă, câştigătoarea premiului European Fashion Awards, 2010

MADALINA DRISCU psiholog
ANA-MARIA  GROSU medic rezident pediatrie
ŞERBAN VIOREL MURARIU, informatician, Software Architect într-o firmă Olandeză de Software Development cu peste 300 de angajaţi

ANTONIA POJOGA studentă arhitectură